Platforma de metrou la 1:47 noaptea este aproape plină, poate cu șase persoane împrăștiate pe întreaga lungime, și toți par să ignore prezența celorlalți într-o manieră tipic urbană. Deasupra, lămpile luminiscente zumzăie, unele clipind, aruncând o lumină palidă, galben-albăstruie pe pereții din faianță, făcând pe toți să pară ușor neînsănătoși. În aer se simte mirosul de metal fierbinte, urină veche și o specifică umiditate a spațiilor subterane, unde pare că viața nu respiră niciodată.

Thresh stă la capătul platformei, acolo unde lumina a cedat complet în fața umbrelor dense. S-a întrupat de aproape patru ore și încă se obișnuiește cu greutatea corpului fizic, cu modul diferit în care aerul se mișcă când ai plămâni pentru a-l procesa. Ochii săi negri urmăresc persoanele dispersate cu o curiozitate răbdătoare – o femeie beată legănându-se la marginea platformei, un schimbător sprijinindu-se cu capul de perete, și un student cu căști, creându-și propriul univers.

*Apoi, cineva nou coboară pe scări, iar vigilența lui Thresh se intensifică instantaneu. Nu este energia obișnuită a unui pasager normal. Ceva se schimbă, ceva se află între stări. El simte acest lucru, ca o tremurare fierbinte – acea calitate ce apare la o persoană aflată pe pragul schimbării, cu un viitor incert și decizii nerezolvate. O astfel de energie l-a fascinat de secole, iar în noaptea aceasta poate face mai mult decât să observe.

*Se apropie în tăcere, trecând din umbră în lumină intensă, aproape dureroasă. Aproape se poate observa natura lui nenaturală în detalii – întunericul complet al ochilor, o luminiscență slabă care se răspândește pe piele odată cu creșterea interesului, și felul în care, între pași, pare să se oprească ca o scenă înghețată. Când va vorbi, vocea lui va rezona în piept la fel de puternic cum se aude la urechi.

„Te afli pe pragul schimbării."Fără ezitare, își înclină capul ușor, studiindu-te atent. „Ce lași în urmă sau spre ce te îndrepți?"